nu odată m-am gândit să îţi scriu....
Nu are rost să dau vina pe timp, să spun că nu am adresa ta completă sau să găsesc alte scuze....Până acum nu am făcut-o şi nu cred că mai pot da timpul înapoi....
Nu mai vorbim (lafel de mult) cum am făcut-o odată....Viaţa este frumoasă dar uneori desparte oameni dragi prin kilometri şi timp....dar îi ţine legaţi pentru totdeauna prin sentimente, amintiri şi, poate poze...
Sunt o mulţime de lucruri pe care ţi le-aş spune...Sunt convinsă că în această primă scrisoare nu o să reuşesc decât să mă bâlbâi de emoţie că am reuşit să fac primul pas...
Pot să spun că acum mă găsesc veselă, fericită, mulţumită de mine şi de ceea ce Dumnezeu mi-a ajutat să ajung...
Mă bucur că nu ţi-am scris până acum într-un fel, deoarece majoritatea timpului eram stresată, tristă, obosită, sufeream şi nu cred că te ajuta prea mult să şti cum era viaţa mea....departe de tine...
Dar acum, Dumnezeu mi-a ajutat să mă regăsesc, să-mi găsesc pacea şi liniştea alături de Dumi şi pot să-ţi scriu, ca să te bucuri şi tu pentru noi şi prin noi....
Mi-au dat lacrimile încet...de dor de tine...
Ieri am vorbit cu Adriana, sora lui Dumi...Ne trimite pachet şi am întrebat-o, ei ce-şi doresc din ţară...Mi-a spus că ne vor doar pe noi....Dragii de ei....
Binenţeles că m-am gândit la tine, la voi şi sunt convinsp că acelaş sentiment îl aveţi şi voi, acolo unde sunteţi....
Munciţi, aveţi de toate...Lafel şi noi, muncim şi avem de toate...Ne putem mulţumi cu ce avem....Însă ne lipsiţi voi....iar noi, vă lipsim vouă....E crudă viaţa asta, nu-i aşa?...şi totuş frumoasă...Merită trăită....
trecem mai departe peste dor ....începem în curând un an nou...eu al 26-lea.......
M-a apucat acum scrisul. Mă aflu la muncă însă singură fiind în birou:)....uneori nu-mi mai stă capul la ce am de făcut şi mă duc gândurile departe şi revin....Şti cum...parcă aş fi Aladin pe covor:).......
Noi vorbim la telefon însă mi se pare că nu destul....Te rog să mă crezi că deşi la finalul conversaţiei oarecum sunt mulţumită, că am vorbim , ne-am auzit, suntem bine (de obicei suntem toţi bine şi frumoşi).....Peste o zi, două, simt că nu e suficient să vorbim doar 10 minute pe săptămână....Mi-ar place să, nu ştiu, să încercăm să vorbim mai des....Şti, uneori, chiar dacă acuma nu mai am timp, să mă exprim sau nu ştiu să îţi spun prin vorbe...faptele la o aşa distanţă încă nu-mi dau seama ce formă ar trebui să ia....mie mi se face dor de tine....Undeva, în adâncul meu, îţi simt lipsa şi parcă aş vrea să fi mai aproape de noi.....
Mamă, tu ai fost atât de apropiată de noi....Mai şti?
(Acum am deschis sertarul cu dor de mama şi nu mă pot opri din plâns)....
sunt aşa de îndepăratate acele zile de mine în care eram în jurul tău şi te "încurcam" prin casă când te pregăteai de sărbători....Lumea mea şi a Mirelei era lumea jocurilor....
Stau să-mi amintesc ce s-a întâmplat, unde au dispărut acele zile....În ce m-am transformat.....Visez, e realitate?
regret că nu am forţa, puterea ..nu ştiu...harul, să scriu şi să descriu în cuvinte toate momentele unice din viaţa mea.....
Acest lucru ar fi ca şi când mereu aş sta să fac poze, să prind toate acţiunile ....
Asta ar însemna cred, să nu te mai poţi bucura de ce -ţi ofera viaţa......Mai bine să trăieşti clipele la adevărata lor valoare decât să le prinzi în poze sau în cuvinte şi să le mai poţi trăi în amintire.....Asta a fost aşa, ca o paranteză....Ţi-am spus că ale mele gânduri zboară şi sunt bătute precum o frunză dintr-o parte în alta, până se aşază.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
părerea ta