O poezie *pe care o simt*

Sunt partenerul meu de viaţă, pe acest pământ,
De aceea vreau să mă cunosc, să ştiu exact cum sunt,
Să fiu în stare drept în ochi să mă privesc,
În ceas de asfinţit, când voi fi nevoit să socotesc.
Nu vreau s-ascund pe-un raft uitat de lume
O tolbă plină cu secrete despre mine.
Şi să mă amăgesc mereu, trecând pe lângă locul ferecat
Că nimeni nu mai ştie cine sunt cu-adevărat
Nu vreau cu false nestemate eu să mă mândresc
Cu fruntea sus vreau printre oameni să păşesc.
După respectul semenilor mei tânjesc
Deşi sunt mulţi cei care la mărire şi arginţi se îmbulzesc.
Eu vreau cu dragoste să pot să mă privesc.
Pe scena vieţii rolul ce mi-e dat mi-l voi juca
Într-un spectacol autentic, nu o cacealma.
Nu pot, chiar dacă-aş vrea, să mă ascund de mine
Căci eu văd tot ce altora ascuns le va rămâne;
Nicicând nu voi putea să fug de ce-i adevărat
Căci, oricine-ar fi, ca să rămân cu mine împăcat
Eu vreau să mă respect şi să am cugetul curat.

(Oare sunt cinstit faţă de mine? – Edgar Guest)