Se afișează postările cu eticheta salate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta salate. Afișați toate postările

Vară cu gust (O)mega sănătos

Vara este considerată un pretext bun pentru schimbare. Dacă unii oameni văd sezonul estival ca fiind o perioadă prielnică pentru concedii, alții o văd că pe un sezon de detoxifiere și un moment ideal să dea jos câteva kilograme. În plus în timpul verii ne bucurăm mai mult de viață și ne diversificam activitățile. Dacă ai asocia toate cele de mai sus cu un lucru, care ar fi acela? Noi ne-am gândit. Poate răspunsul o să te surprindă, dar cuvântul-cheie este tonul.

salate, salata cu macrou, salata de ton, retete cu peste, retete cu ton, retete usoare, detoxifiere, retete simplu de preparat, retete cu dovlecel, retete cu paste

De ce? Hai să enumerăm motivele:
1. Trăiește în apă, iar apa oceanelor și a mărilor ne duce pe mulți dintre noi cu gândul la vacanță și relaxare. În general, tonul care se găsește în conserve trăiește în apele ecuatoriale dintre cele două tropice. Mare parte din cantitatea de ton care ajunge pe meșele noastre provine din Oceanul Pacific de Vest și din Oceanul Indian. Parcă ai intrat puțin în starea de vacanță, nu?
2. Este un aliment care te ajută să slăbești, dacă îl consumi cu moderație. Are un aport caloric scăzut și conține multe vitamine, minerale și compuși organici. Acestea includ antioxidanți și proteine. De asemenea, are niveluri impresionante de seleniu, fosfor, fier, magneziu și potasiu. În ceea ce privește vitaminele, conține B12, B6 și riboflavină (B2).
3. Printre beneficiile sale se numără și întărirea sistemului imunitar, creșterea energiei, ceea ce înseamnă că vei fi mai plin/ă de viață și vei avea un tonus mai crescut. Complexul de vitamine B din ton a fost asociat cu stimularea metabolismului, creșterea eficienței organelor și protejarea pielii.
Conservele de peşte Eva de la Podravka România sunt preparate din fileuri de peşte pescuit din Marea Adriatică și Marea Mediterană, nu conțin aditivi sau conservanți, sunt bogate în proteine și minerale și conțin acizi grași polinesaturaţi, în special Omega-3, acizi care reglează nivelul colesterolului, reducând tensiunea arterială și prevenind bolile de inimă.



Iată și câteva idei de rețete simplu de preparat:
1. Salată cu ton în stil mexican
Partea bună este că atunci când ești pe grabă, deja ai 2 dintre ingrediente la dispoziție: peștele și uleiul. Ai nevoie de o conservă Eva Ton bucăţi în ulei vegetal, 1 conservă porumb fiert, 1/2 de conservă de fasole fiartă, 1 ou fiert, 1 ceapă mică, 1/2 lămâie, sare, piper și chili iute. Amestecă-le pe toate şi… gata! O salată delicioasă, plină de vitamine și proteine, perfectă după o oră de sport (sau la prânz, la birou).

2. Dovlecei cu ton la cuptor
Ai nevoie de o conservă Eva Ton în suc propriu, 3 dovlecei, 1 ceapă, 1 cutie roșii cuburi (sau 3-4 roșii fără coajă), 200g cașcaval, 2-3 linguri ulei de măsline, busuioc, sare și piper. Se spală dovleceii, se taie pe lungime și se curăţă de miez. Ceapa se călește în 2-3 linguri de ulei și peste ea se adaugă tonul, bine scurs, și roșiile. Se condimentează cu sare, piper și busuioc. Se fierb la foc mic 5 min, apoi se umple fiecare dovlecel cu sosul obținut, iar la final se presară cașcaval ras pe deasupra. Se întroduc la cuptor pentru 30 min, iar rezultatul va fi un deliciu!

3. Paste cu ton
Ai nevoie de 2 conserve Eva Ton bucăţi în ulei de măsline, o cutie de spaghete, 5-6 roșii tocate cubulețe (fără pieliță), ardei iute (opțional), ardei gras, 2 căței de usturoi, o ceapă și dacă mai vrei tu câteva linguri de ulei de măsline, pe lângă cel din conservă. Pune pastele la fiert în apa cu sare. Între timp, pune usturoiul tăiat bucățele la prăjit în uleiul încins, adaugă ceapa tăiată cubulețe, ardeiul gras și roșiile cubulețe. Lasă totul să fiarbă până roșiile se transformă într- o pastă, după care pune peste compoziție ardeiul iute tăiat rondele. Scurge bine de apă spaghetele, adaugă sosul
amestecat cu tonul din conservă, amestecă-le și adaugă parmezan ras. Atenție, se servesc fierbinți, să îți încânte papilele gustative din plin!

Ce zici? Ai un (O)mega-motiv în plus să te bucuri de vară într-un mod sănătos?

Macro-important pentru organism

Nu-i așa că te gândești deja la mare, la soare? Eh, odată cu începerea sezonului estival, nu numai starea de spirit, ci și obiceiurile de consum ți se schimbă. Ai observat că vara nu mai ai aceeași poftă de alimente sățioase precum iarna sau toamna? Acest lucru este perfect normal și se datorează răspunsului pe care organismul îl are când temperaturile cresc.


Sigur știi deja, dar nu strică să îți reamintim faptul că vara trebuie să te hidratezi mai mult decât în restul anotimpurilor - și nu numai cu apă, ci și cu fructe și legume pentru ca organismul să facă față gradului de deshidratare resimțit.
Deși vitaminele și mineralele sunt esențiale în dezvoltarea ta armonioasă, dieta trebuie să fie una echilibrată iar modalitatea optimă de a obține proteinele atât de necesare - dacă nu urmezi un stil de viață vegetarian, bazat pe proteine vegetale - este consumând carne. Doar că și acest aliment trebuie adaptat anotimpului – astfel că vara se recomandă consumul de carne slabă de pește, pui sau curcan care să nu îngreuneze digestia. În plus, peștii precum macroul, somonul, tonul sau sardina conțin cel mai înalt nivel de acizi grași “sănătoşi”, pe care organismul nu îi poate produce, dar de care are nevoie pentru a funcționa corespunzător.
alimente sanatoase, gastronomie, practic, retete rapide, sanatate, sfaturi utile, stil de viata, retete cu macrou, retete cu peste,salate, retete de salata, salata de vara, salata cu macrou

Și pentru că macroul este una dintre speciile de peşte asupra cărora ar trebui să îți îndrepți atenția, iată câteva informații utile care să te convingă să-l consumi:
 macroul este bogat în acizi grași Omega 3, vitamine (A, B1, potasiu, zinc și sodiu) și minerale (seleniu, cupru, fosfor, magneziu și fier)
 ajută la reducerea riscului de boli de inimă și îmbunătățește șansele de supraviețuire după un atac de cord prin scăderea nivelului de grăsime din sânge
 îmbunătățește capacitatea cognitivă și contribuie la un risc mai scăzut de boli neuro-degenerative
 menține vitalitatea părului, protejează pielea, previne degenerarea musculară, întărește sistemul imunitar și sistemul osos.

Dacă nu ești încă 100% convins/ă și te gândești la timpul de preparare sau la curățarea macroului, avem o veste bună pentru tine: poți să consumi oricând o conservă cu macrou care păstrează proprietățile acestui peşte-minune și te scapă de grija timpului petrecut în bucătărie. Chef Liviu Balint, ambasador Podravka România, vine cu două propuneri foarte ușoare, de vară:

Eva file macrou în sos tomat este o variantă ideală pentru cei care sunt forțați de împrejurări să mănânce pe fugă, dar vor să consume un aliment sănătos și gustos. Practic, ține de ține dacă vrei să îi adaugi lămâie, un pumn de măsline verzi sau o porție de cartofi natur. Se seveşte alături de o felie de pâine prăjită, preferabil integrală și... gata! Masa este pregătită.

Eva file macrou în ulei vegetal este optimă dacă vrei o salată delicioasă și vrei să încerci altceva decât mult- cunoscuta salată cu ton. Ai nevoie de o conservă Eva, o salată proaspătă, 5-6 roșii cherry, 1-2 ouă, câteva fire de ceapă verde, sare, piper și jumătate de lămâie pe care să o storci peste compoziția finală.

Vezi cât e de simplu să obții un meniu sănătos și hrănitor pe timp de vară? Așa că uită de sandvișuri sau fast food și găsește modalități creative de a folosi macroul în rețete. Corpul tău o să-ți mulțumească!

Sardina - un peşte pe cât de mic, pe atât de voinic


Știai că cei mai longevivi oameni sunt locuitorii unei regiuni din Japonia? Și aceasta pentru că au un stil de viață echilibrat, fac mișcare, iar dieta lor include peşte de cel puțin 3 ori pe săptămână.
Într-o societate în continuă schimbare, în care mâncarea fast-food este o variantă simplă și rapidă, am ajuns să consumăm o cantitate redusă de peşte... deși suntem perfect conștienți de beneficiile Omega 3 și de faptul că peștele este un aliat pentru sănătatea noastră. Numărul celor care îl includem în dietă este în continuare redus, iar motivele sunt diverse: din cauza mirosului, pentru că este greu să ne dăm seama dacă peștele este proaspăt, pentru că e dificil de curățat, greu de gătit sau, mai nou, pentru că unele specii conțin metale grele.
retete, retete rapide, retete sanatoase, retete cu peste, idei de mancari rapide si sanatoase, retete de pateu, retete de paste cu sardine, retete de salate, salate, salata cu sardine, pateu cu sardine, paste cu sardine


Ei bine, soluții există și pentru cei care fie nu au timp, fie își doresc cele mai sănătoase opțiuni de pe piață, iar recomandarea de astăzi este sardina. Da, da, este vorba despre acel peștișor mic, care nu depășește 15 cm lungime. E un peşte marin (pescuit de Podravka din Marea Adriatică) care se hrănește cu alge, e hrănitor și bogat în Omega 3, ajută la menținerea sănătății oaselor datorită conținutului de calciu și este o sursă excelentă de proteine și fier.

Și pentru că gama de conserve cu sardine bifează toate criteriile de mai sus, Chef Liviu Balint, ambasador Podravka România, te ajută cu câteva sugestii de preparare a unui prânz rapid și delicios:

„Pateu” cu sardine în sos tomat  Sardinele în sos tomat conțin licopen din roșii și acizi Omega 3. Ele se pot consuma că atare, împreună cu mămăliguță sau pâine prăjită, după gust. Însă dacă ai ceva mai mult timp la dispoziție, răstoarnă 1 conservă de Eva sardine în sos tomat într-un castron și amestec-o cu puțină țelină, 2-3 ridichi feliate, 2 cepe verzi tăiate mărunt și o lingură de pătrunjel tocat. Stropește mixul cu zeamă de lămâie, adaugă sare și piper, amestecă și întinde pasta rezultată pe felii mici de pâine, asemenea celor pentru bruschete. Doar să nu exagerezi cu numărul de felii tartinate 

Paste cu sardine în ulei vegetal 
Preparată prin metode tradiţionale, cu simplu adaos de sare şi ulei vegetal, Eva sardine în ulei vegetal poate fi folosită cu ușurință în sosurile pentru paste. Pune la fiert cantitatea dorită de paste, timp în care te ocupi de topping. Într-o tigaie încinsă răstoarnă o conservă de sardine în ulei vegetal, un cățel de usturoi tocat mărunt, rondele de măsline, sare și piper. Lasă la prăjit timp de 5 minute, amestecând din când în când. Apoi toarnă combinația peste paste, adaugă busuioc și masa-i gata!

Salata cu sardine în ulei vegetal cu lamâie 
Lămâia îmbunătățește digestia, de aceea este combinată cu peștele în multe feluri de mâncare. Eva sardine în ulei vegetal cu lamâie este perfectă pentru un prânz ușor. Ai nevoie doar de salată verde sau o pungă cu baby spanac pe care să o răstorni într-un bol. Deasupra adaugă conținutul unei conserve de sardine în ulei vegetal cu lămâie, 5-6 roșii cherry tăiate bucățele, castraveți tăiați rondele, 2 fire de ceapă verde tocată mărunt, sare și piper. Savurează apoi un prânz ușor și sățios!