Rostul, de Dan Puric

       
                                          
 Cand te desparti din vina ta, încerci o   
 vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti   
 dai seama ca n-are sens, te lamentezi de  
 forma si renunti. Cand te desparti din    
 vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de  timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei 
 povestea de la capat, pas cu pas si te    
 chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde  ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt
 drum.                                     
                                            
 La fel se întampla si atunci cand te      
 desparti de tara ta. Dezamagit, înselat,  
 manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. 
 Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe  
 celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: 
 ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost   
 nevoit s-o parasesc.                      
                                           
 Romaniei i-a disparut rostul. E o tara    
 fara rost, în orice sens vreti voi. O tara
 cu oameni fara rost, cu orase fara rost,  
 cu drumuri fara rost, cu bani, muzica,    
 masini si toale fara rost, cu relatii si  
 discutii fara rost, cu minciuni si        
 înselatorii care nu duc nicaieri.         
                                            
 Exista trei mari surse de rost pe lumea   
 asta mare: familia, pamantul si credinta. 
                                           
 Batranii. Romania îi batjocoreste cu      
 sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si  
 în frig. Sunt umiliti, bruscati de        
 functionari, uitati de copii, calcati de  
 masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi 
 la vot, ca vitele, momiti cu un kil de    
 ulei sau de malai de care, dinadins, au   
 fost privati prin pensii de rahat. Vite   
 slabe, flamande si batute, asta au ajuns  
 batranii nostri. Caini tinuti afara iarna,
 fara macar o mana de paie sub ciolane.    
                                           
 Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O  fonoteca vie de experienta si întelepciune
 a unei generatii care a trait atatea      
 grozavii e stearsa de pe banda, ca sa     
 tragem manele peste. Fara batrani nu      
 exista familie. Fara batrani nu exista    
 viitor.                                   
                                            
 Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de  pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine  mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa  Regele Thailandei sustine un program care  se intituleaza "Sufficiency Economy", prin  care oamenii sunt încurajati sa creasca pe  langa case tot ce le trebuie: un fruct, o 
 leguma, o gaina, un purcel. Foarte        
 inteligent. Daca se întampla vreo criza   
 globala de alimente, thailandezii vor     
 supravietui fara ajutoare de la tarile    
 "prietene".                               
                                           
 La noi chestia asta se numeste            
 "agricultura de subzistenta" si lui tanti 
 Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca   
 taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul 
 de la hypermarketuri frantuzesti si       
 germane, ca d-aia avem UE.                
 Cantatul cocosilor dimineata, latratul    
 vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita  
 pana de Ignat, corcodusele furate de la   
 vecini si iazul cu salcii si broaste sunt  imagini pe care castratii de la Bruxelles 
 nu le-au trait, nu le pot întelege si,    
 prin urmare, le califica drept niste      
 arhaisme barbare. Sa dispara!             
                                           
 Din betivii, lenesii si nebunii satului se
 trag astia care ne conduc acum. Neam de   
 neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în  stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna  pamantul, cata liniste si cata putere îti  da, ce povesti îti spune si cat sens aduce
 fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au  
 urat întotdeauna pe cei care se trezeau la
 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în
 sufertas. Pe toti gangavii si pe toti     
 puturosii astia i-au facut comunistii     
 primari, secretari de partid, sefi de     
 puscarii sau de camine culturale. Pe toti  astia, care au neamul îngropat la marginea
 cimitirului, de mila, de sila,            
 crestineste.                              
                                           
 Credinta. O mai poarta doar batranii si   
 taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un  
 strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai  vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, 
 care trebuie împaturit într-un fel anume  
 si pus la loc în lada de zestre împreuna  
 cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus  
 bine, ca poate îl va mai purta cineva.    
 Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia 
 cu ei la cer pe Dumnezeu.                 
                                           
 Avem, în schimb, o varianta moderna de    
 credinta, cu fermoar si arici, prin care  
 ti se vad si tatele si portofelul         
 burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si  înmormantari, la alegeri, la inundatii, la  sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini  luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. 
 Se accesorizeaza cu cruci facute în graba  si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, 
 ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze,   
 domnu parinte, e urgent.                  
                                            
 Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne  
 vindem pamantul sa faca astia depozite si  vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii
 doar de ziua lor, daca au mai prins-o.    
 Bisericile se înmultesc, credinciosii se  
 împutineaza, sfintii de pe pereti se      
 gandesc serios sa aplice pentru viza de   
 Canada .                                  
                                           
 Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc
 un italian batran si cu bani, cu care se  
 marita. Baietii nostri fura bancomate,    
 joaca la pokere si beau de sting pentru ca  stiu de la televizor ca fetele noastre vor
 bani, altfel se prostitueaza pana gasesc  
 un italian batran cu care se marita.      
 Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni 
 si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi  
 facem infarct si cancer pentru            
 multinationalele lor, conduse de          
 securistii nostri.                        
                                           
 Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un   
 ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii  
 si pentru morti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

părerea ta