Africa - Namibia - Baza mica cu romani voluntari

Nu, inca n-am ajuns in Africa. Inaite sa devin mama am inceput sa ma gandesc ca as vrea. Intretimp a ramas gandu undeva ascuns si pare departe aceasta experienta pentru mine personal inca vre-o 5 ani de acum inaite :). In schimb, M. a reusit sa ajunga acolo vara asta si sa traiasca cateva saptamani intr-o alta lume.

Africa, in Africa, voluntariat, voluntariat in Africa, romani in Africa, vacanta in Africa, vara in Africa, iarna in Africa, experiente in Africa, 

Initial prin cap mi-au tot trecut niste intrebari: "De ce noi europenii tot vrem sa mergem acolo la africani, in triburi la oamenii aceea si sa le schimbam viata?"?

De ce trebuie sa intervenim in lumea lor din triburi? Viata lor nu e ok asa cum le-a lasat-o Dumnezeu?

Am presupus ca noua ne place sa mergem acolo ca si o vizita (in vacanta), sa scapam de inghesuiala si stresul din orasele mari in care traim...Sa ne gasim linistea si pacea dupa care tanjim ...Sa facem altceva decat ceea ce suntem obijnuiti...

Inca din primele zile poti sa vezi oameni saraci mai peste tot, mancare scumpa si putina, oameni bolnavi si putine locuri unde sa se trateze...
Oamenii participa la intalniri cu cantece doar ca sa bea o cana de ceai cu zahar...stau cu zilele fara sa manance...femeile pot sa nasca si sa dureze mai bine de o zi pana cand li se face mila si o duc la spital sa se ocupe cineva de ea...Copilul ei e inca legat de ea cu cordonul ombilical pt ca nimeni nu se gaseste in satucu ala sa o ajute...

Abia dupa vre-o doua saptamani, timp in care am aflat diverse m-am mai calmat si am realizat ca poate oamenii aia au nevoie de ajutor, au nevoie de educatie, sa fie sanatosi si sa traiasca in conditii mai bune. Iar pentru asta sunt oameni care cu ajutorul Lui Dumnezeu stau acolo de cativa ani buni si se zbat pentru "o lume mai buna".

Eu mi-am imaginat ca e cald, ca n-au apa, ca bastinasii sunt imbracati in stilul lor african, sau mai putin imbracati.....De fapt acolo vad ca e caldut ziua si noaptea foarte frig, oamenii se imbracat in toate culorile cu hainele primite din Europa....E ciudata "Africa asta" :).

S-ar putea sa ma insel si sa gresesc dar prin minte imi trece gandul ca aici le-a fost greu sa -si inbunatateasca viata si se duc acolo sa o faca pentru altii.

Bogatie si saracie - poveste cu talc

Cu mult timp în urmă, a trăit un om atât de norocos că orice îşi dorea, nu trecea mult timp că şi îl obţinea. Norocul pe care îl avea era bazat pe harul său de a vorbi cu ceilalţi, de a da sfaturi, de a se face înţeles şi de a-i îndruma pe calea potrivită pentru fiecare. Era un om hotărât atunci când îşi punea ceva în minte şi nimic nu îl oprea să aibă sau să ajungă acolo unde îşi propunea.

În cei 40 de ani pe care îi avea, agonisise o avere destul de generoasă. Statutul său stârnea invidie atât în rândul celor săraci, cât şi celor bogaţi. Pentru că era conştient de capacităţile sale, nu se temea să-şi risipească avuţia pe orice sufletul său dorea. Astfel, fiecare zi era ca o sărbătoare pentru el. Nu avea nici un fel de griji şi nu se ruşina să arate lucrul ăsta. Fiind preocupat de imaginea şi de statutul său, ajunsese la un moment dat să nu mai ştie să se bucure de lucrurile simple pe care viaţa le oferă gratuit. Încet, încet el devine arogant şi uită că tot ce are este datorită harului cu care a fost înzestrat.

Nu trece mult timp şi iată că pierde toată averea dintr-o prostie: pariază pe tot ce are că în mai puţin de o lună va reuşi să îl convingă pe conducătorul poporului să îi dea puterea de a lua decizii importante în numele său. Bineînţeles că de data asta harul nu l-a ajutat pentru că nu a ştiut să îl folosească în scop nobil. A încercat să profite de capacităţile sale şi a pierdut respectul, încrederea, averea şi toată faima.

Ajuns în această situaţie, oamenii pe care îi credea prietenii lui i-au întors spatele şi l-au dat uitării. A rămas singur şi fără nici un fel de sprijin. Încet, încet a început să cunoască şi partea grea a vieţii. Nu îi venea să creadă prin ce trece şi cât de încrezut a putut să fie. Nu înţelegea de ce i se întâmplă tocmai lui asta. Cum a fost posibil să greşească în aşa hal şi să cadă pe aceeaşi treaptă cu cei săraci care trăiesc modest de pe o zi pe alta.
Nu a avut de ales şi într-un final a acceptat noul său trai. Umblând pe ici, pe colo şi căutând să-şi facă un mic rost, a văzut că există și oameni care nu dau dovadă de egoism. Erau acei oameni pe care îi subestima atunci când avea o poziţie socială bună; oameni care atunci nu aveau valoare în ochii lui.

A realizat mult prea târziu că fiecare merită să fie tratat ca un frate indiferent de educaţie, statut social sau talente. A înţeles că fiecare se naşte pentru un scop anume: să fie cinstit, conştient de capacitățile sale ca să aducă valoare celorlalţi, şi nu să se laude.

A văzut bucurie, zâmbete şi apreciere în rândul celor săraci. A întâlnit oameni cu suflet mare, dispuşi să dea ajutor la nevoie, oameni care nu cer nimic în schimb. A stat la masă cu cei care mulţumesc pentru pâinea pe care o au pe masă şi apreciază fiecare lucru mic de care au parte. S-a veselit împreună cu cei bolnavi care sunt mai fericiţi decât cei care nu îşi pot cumpăra cele mai la modă lucruri. A trăit în sărăcie cele mai frumoase momente pe care în perioada sa de bogăţie nu le-a avut. A înţeles că sunt o mulţime de lucruri valoroase pe care toţi banii din lume nu le pot cumpăra și că este o adevărată prostie să te crezi cel mai tare.

Morala povestioarei este:
Oricine poate pierde într-o singură clipă totul atunci când nu apreciază ceea ce are.