Povestea începe când mă chiamă Corina cu ea la întâlnirea cu LDIR...Prin luna august se întâmpla asta. Pentru că tocmai am rămas şomeră, mi-am zis că o asfel de oportunitate îmi va prinde bine...De obicei nu pot să mă dau înapoi de la proiecte de voluntariat...Nu eram chiar fără activităţi dar mi-am zis că având timp liber, aş putea să mă implic....
 |
| poza de la Daniel Giurca |
La prima întâlnire ce avea loc într-o locaţie de business, cu condiţii, etc...De la început părea a fi un proiect serios, cu ambiţii mari şi un obiectiv măreţ....Atmosfera era destul de rece, nu s-au adunat foarte multe persoane însă păreau a fi nişte oameni importanţi, cu experienţă în diferite domenii, ce ştiau pentru ce s-au dus acolo...Membrii din echipa de anul trecut ne prezentau pe scurt proiectul...şi altele...S-au repartizat oamenii pe departamente (comunicare, logistica, voluntari, finante) şi uite aşa a început "aventura" Let s Do It Romania.....
Am început să ne întâlnim săptămânal la Heltai, pe Clinicilor 18....Unii mergeam în fiecare săptămână, unii mai rar, în funcţie de cât timp aveam la dispoziţie pentru a ne implica...
În primele săptămâni ne întâlneam, discutam multe parcă însă nu prea avansam cu proiectul, nu aveam bani, sponsorizări....
Am înteles că cine era coordonator judeţean şi-a dat demisia (şi-a băgat picioarele) şi a plecat...Am rămas aşa fără coordonator....
După ce am rămas fără coordonator, cei care coordonau departamentele au început să-şi asume încet, încet aceasta responsabilitate....
Pe parcursul săptămânilor, unii dintre cei ce veneau au renunţat să mai vină, poate şi pentru că nu se întâmpla nimic concret....
Personal nu mă simţeam că fac parte din echipă cu adevărat...
Apoi a început stresul....Am făcut parte din echipa de voluntari, responsabilă cu relaţia cu instituţiile...Binenţeles că nu am ştiut în ce mă bag atunci când am ales asta..Însă nu se înghesuia nimeni şi nici timp nu mai era...Nimeni nu părea să aibă atâta timp "liber" ca şi mine şi uite aşa.....M-am apucat de treabă..Până am făcut baza de date nu a fost greu..Mai greu a fost să dau de cineva de pe la instituţii ca să mă primească şi după ce ajungeam acolo să ne şi ajute cu ceva....
Multe dintre ele nu mai vroiau să audă de acest proiect în care anul trecut s-au implicat foarte mult şi nimeni nu le-a spus nici "Multumesc!", ba mai mult....lafel ca şi o mulţime de voluntari, nu mai erau lafel de deschişi la aduna gunoaiele altora dacă acestea oricum rămân netransportate de pe acele spaţii.....din lipsa mijloacelor de transport...
Corina pe motiv că s-a angajat nu a mai venit...Eu, vâzând că şi aşa e greu, nu au timp oamenii, lucrurile se întâmplă atât de greu, deşi începusem să am tot felul de proiecte şi contracte, nu am mai putut da înapoi, să le spun "PA" şi să-i las să-şi bată capul singuri....
Au fost momente multe în care simţeam că este prea mult pentru mine, că nu trebuia să mă implic, că sunt stresată...
Am dat zeci de telefoane...am primit o mulţime de refuzuri...Ni s-au închis uşi..şi ni s-au deschis în altă parte....Am fost nevoiţi fiecare să facem eforturi, să insistăm...să revenim , să nu ne dăm bătuţi...
Ne programam intalniri si persoanele importante nu mai erau acolo cand ajungeam....ori nu erau de gasit, ori ne pasau la altii..pentru fiecare informatie trebuia sa facem sapaturi...să avem rabdare, sa stam sa asteptam...iar acest lucru insemna timp...
Recunosc, singură nu mă descurcam...Mereu trebuia să simt presiune din partea Corinei Kertesz sau a lui Daniel, cei doi care au dus "greul" acestui proiect la Cluj....
De multe ori mai făceam ceva doar de jenă că iar am rămas în urmă cu treaba...de ruşine....mă mustra contiinta...Nu stiu cum au reuşit ceilalti să facă aşa de multe lucruri....
Chiar am vazut oameni dedicati cu adevarat acestui proiect, traiau, respirau si simteau LDIR....Despre mine nu pot sa spun acest lucru cu certitudine....Stăteam şi încercam să ajut doar pentru că am spus că voi face asta la început...Nu puteam să spun nu, deşi aş fi plecat, cât mai repede....Asta este ceea ce simţeam...Mai ales când au început tensiunile între membrii diverselor departamente...din cauză ca unii chiar munceau, (mergeau şi la servici, apoi alocau ore întregi proiectului) iar alţii, ca mine, mereu trebuiau traşi de urechi, şi treziţi....trebuia ca mereu să ni se aducă aminte de ce eram acolo....
Cu chiu, cu vai...( unii şi-au luat concediu fără salar în timp ce alţii au plecat în concediu)...se apropia ziua Z...
Prin voinţa, implicarea şi devotamentul unora, echipa de finanţe a reuşit să facă rost de bani, sponsorizări frumoase, echipa de comunicare a reuşit să ne promoveze sub diferite forme originale şi interesante (în Janis Stuff, prin flash mob, internet, filmulete, etc.), echipa de la logistica au muncit zi- lumina ca sa puna la punct harta gunoaielor, sa fie logic pentru toata lumea unde se gasesc acestea, iar echipa de voluntari a mobilizat pana la urma o multime de oameni, de toate varstele si categoriile sociale sa faca parte din acest imens proiect "Let s Do It Romania"...
Înainte cu o săptămână de marele eveniment, deşi am mai pus osul la treabă...mă enerva acest proiect...mereu spuneam că abia aştep să mă scap....Dar de fapt eram nervoasă pe mine.....Nu aveam treaba cu nimeni din echipă....nici pe Daniel nu-l "uram" că mă sună să mă "ia la rost"..pentru că nu era aşa de fapt....Nici pe Corina care săraca era, de multe ori depăşită de situaţie...vorbeam câteva minute la telefon , probabil că o ajutam doar stând să o ascult, să o liniştesc....Mare lucru nu făceam....Efectiv eram supărată pe mine pentru că am spus că fac atât de multe şi nu am făcut nimic....Eram nemulţumită de prestaţia mea....Nu era la nivelul la care ar fi trebuit să fie pentru acest proiect...Probabil şi din cauză că nu eram pregătită pentru o asfel de responsabilitate, dar şi din cauză că nu mi-am dat silinţa cu adevărat să fac mai mult....Chiar dacă la îmceput fiind "şomeră" aveam timp....întretimp, se pare că aveam o grămadă de lucruri de făcut şi nu mai puteam să mai fac faţă şi proiectului, să aloc atât de mult timp cât ar fi trebuit...Să nu mai spun că viaţa personală nu mai era de mult pe primul loc....Iubitul meu nu mă mai văzuse de ceva vreme fulltime...
Aşa că, după sute de telefoane, zeci de e-mailuri, întâlniri, discuţii, nopţi nedormite, momente mai mult sau mai puţin stresante şi epuizante, pentru toţi membrii echipei de organizare, a venit şi ziua marelui eveniment....
 |
| LDIR , se aduna lumea la Iulius Mall |
 |
| voluntarii fac ultimele pregatiri |
 |
| a inceput distractia |
 |
| inca mai sunt nelamuriri |
 |
| li se aloca mormane celor care inca nu au |
 |
| se impart saci si manusi |
 |
| la call center a inceput sa fie soare |
 |
| voluntarii sunt gata de atac la gunoaie |
 |
| anul acesta ne-au salvat copiii, scolile...multumim! |
 |
| No, hai să strângem gozu! |
 |
| Corina, pe spatele ei mic a dus toata greutatea echipei de voluntari |
 |
| pana cand a venit autobussul, copiii se jucau Adevar sau provocare |
 |
| Monitorizare actiune |
 | ||||||||
| o parte din echipa spre sfarsitul zilei:)....alta viata |
 |
| gunoaie adunate in ziua curateniei |
Apoi, in 25 septembrie, a urmat seara in care toata echipa s-a bucurat impreuna de reusita proiectului...In Janis, ne-am zbenguit, am dansat, am ras....
O seară frumoasă, în care cu toţii cred că au uitat de toate răutăţile şi ne-am îmbrăţişat, am plâns, am râs...
A urmat gala de multumire pentru toţi cei ce ne-au ajutat....Nici măcar aici, unde ar fi trebuit să fie premiaţi şi scoşi în evidenţă, nu s-a înghesuit lumea.....Griile, munca, stresul de zi cu zi, nu mai îngăduie oamenilor ragaz pentru a se bucura de lucrurile simple, cu adevărat importante....
 |
| gala de premiera a sustinatorilor proiectului... |
Până la urmă Let s Do It Romania este Un proiect realizat de oameni, pentru oameni....
Un proiect în care fiecare dintre noi a câştigat....în care ne-am depăşit...am simţit că o să cădem...dar ne-am ridicat unii pe ceilalţi şi am învins.....
Acest proiect este un infinit..Am putea sta să discutăm despre el ore în şir...Chiar eu aş avea să adaug o mulţime de gânduri, sentimente care mă încearcă acum că s-a terminat "furtuna"...A trecut atât de repede....Sunt în transa când e vorba de el...Nu-mi vine să cred că sunt o furnică între alte zeci de furnici, care şi-a adus aportul ca să se întâmple asta.....
Este un proiect care nu se termină aici....El are nevoie de continuitate şi, cu siguranţă mă gândesc că va avea...
Felicit pe toti pentru ceea ce ati reusit sa realizati... Sunt foarte mandra de voi....Va multumesc. Ma bucur nespus ca am facut parte din echipa de organizare LDIR Cluj ....Regret ca nu am contribuit mai mult si de multe ori parca as fi tinut echipa si evolutia lucrurilor, in loc...
Vă mulţumesc tuturor pentru ceea ce sunteţi....vă mulţumesc şi mă bucur nespus că am avut această şansă specială de a colabora cu voi, de a duce la îndeplinire unul dintre cele mai măreţe proiecte din România....
Aici găsiţi toate pozele pe care le-am făcut, vă rog să le luaţi....
Şi, de asemenea, vă invit să urmăriţi trailerul unui film care cred că ne poate motiva să continuăm acest proiect dar sub o altă formă, aceea de a educa oamenii să nu mai producă aşa multe gunoaie....
Poate ne întâlnim să-l vedem împreună...Vă îmbrăţişez cu drag, Ioana....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
părerea ta