Martisorul :)

 MĂRȚIȘORUL - amuletă magică.

Un text mai vechi și o urare reactivată la început de primăvară: să fim buni, solari, gerenoși, frumoși! Vă mulțumesc din tot sufletul că întoarcem împreună pagini din calendarele vechi. 

Pentru moșii noștri, 1 Martie avea însemnătatea începutului de an. Într-un străvechi calendar agrar astăzi era prima zi a anului, zi în care din firul vremii tors de Baba Dochia se împletea funia anului: alb și negru, iarnă și vară, zi și noapte, moarte și viață.  Vreme înainte, cele două fire răsucite de lână albă și neagră se dăruiau în prima noapte cu Lună Nouă din martie. În vechime, negrul era considerată culoarea fertilității, a pământului roditor și a norilor aducători de ploaie, pe când albul era culoarea morții, a iernii înghețate, a doliului. Firul negru a fost înlocuit ulterior cu cel roșu, simbol al vieții, al soarelui, al pasiunii, și a fost  dăruit de 1 Martie, înainte de răsărit. Mai târziu, acestui șnur bicolor i s-a adăugat un bănuț de argint, aramă sau aur și s-a numit „marț” sau „mărțiguș”. 

DE LA MARȚ/MĂRȚIGUȘ  LA MĂRȚIȘOR

Cu timpul, bănuțului i-au luat locul fel de fel de figurine, semne ale norocului, primăverii și dragostei: trifoi cu patru foi, potcoavă, coșar, ghiocel, buburuză, inimioară. Este momentul în care „mărțigușul” a trecut de hotarul satului și a ajuns la oraș. I s-a spus mărțișor iar noi îl cumpărăm, îl dăruim și îl primim în prima zi a lui Mart. Apoi îl purtăm la mână, la gât sau prins în piept până când vedem primul pom în floare. Atunci îl legăm de o crenguță înflorită și ne punem o dorință. 

 PIESĂ DE REZISTENȚĂ DIN RECUZITA MAGICĂ 

Odinioară se credea că, primind mărțișorul, pomul este ferit de deochi iar deochiul era răul cel mai mare pentru el, singurul care îi putea lua rodul. Recunoscător că l-a împodobit cu prețioasa amuletă, pomul -printr-un transfer simbolic de proprietăți- îi dăruia parfumul, frumusețea și vigoarea lui. Pe atunci, mărțișorul era o piesă de rezistență din recuzita magică și se purta într-un timp incert cum este cel de la cumpăna dintre ani. Iar 1 Martie era început de an nou, atât în calendarul roman, cât și în cel geto-dac, răstimp în care anul murea spre a renaște iar spiritele demoniace hălăduiau nestingherite ca la orice început și sfârșit al lumii.  Poate de aceea, oamenii legau șnurul bicolor de coarnele animalelor, de aripile cloștilor, la toarta găleții de apă, la poarta casei, formând nenumărate cercuri și noduri  magice.   

ORIGINEA MĂRȚIȘORULUI. MATRONALIA.

Majoritatea etnologilor consideră că tradiția mărțișorului este de sorginte latină, romanii venerându-l în această zi pe zeul războiului, Mars. Privit din această perspectivă, șnurul mărțișorului se poate explica prin împletirea culorii roșu, culoare a vieții și a victoriei în luptă, cu albul, simbol al începutului și totodată al morții posibile, sugerată de inițierea campaniilor militare din Idele lui Marte. Tot la 1 Martie, Imperiul Roman sărbătorea Matronalia, zi în care bărbații ofereau daruri soțiilor și mamelor. 

TALISMAN LUNAR?

Caracterul profund feminin al sărbătorii este confirmat de faptul că, în vechime, mărțișorul era un simbol lunar. Se dăruia în prima noapte cu Crai Nou din luna martie și era din argint sau din aramă (metale lunare). În plus, bănuțul găurit, asemenea pietrei plate cu o gaură la mijloc, este un „simbol matricial feminin”. Faptul că mărțișorul feminin și lunar este legat de un pom („simbol axial masculin” în accepția lui Ivan Evseev) poate fi interpretat drept un abandon al anotimpului fragil și tainic patronat de Lună, în brațele viguroase ale verii. 

 SAU TALISMAN SOLAR?

Există și etnologi care susțin că mărțișorul ar fi un „talisman solar”, majoritatea dintre ei preluând teoria lui Romulus Vulcănescu portivit căreia fetele, după ce purtau mărțișorul toată luna martie, ieșeau într-un spațiu deschis și-l aruncau spre cer, rostind următoarea invocare: “Sfinte Soare, sfinte Soare, / dăruiescu-ți mărțișoare, / ‘n locu’ lor tu mă ferește / de pistrui ce mă-nnegrește. / Ia-mi, te rog, negrețele / și dă-mi albețele, / fă-mi fața ca o floare/ sfinte Soare, sfinte Soare”. Unii cercetători merg mai departe, susținând  proveniența cultică solară a mărțișorului.  Argumentul lor este dat de îmbinarea cromatică  alb-roșu, regăsită și în costumul Căluşarilor, dansatori magici care personifică herghelia divină a anotimpului patronat de cal.  

 

Astăzi nu mai știm de ce purtăm mărțișorul și nici ce înseamnă el. Ne strecurăm greu pe trotuare printre tarabele cu „mărțișoare” chinezești și nu înțelegem rostul atâtor târguri care vor să ne cumpere și să ne vândă cu primăvară cu tot. Dar acest lucru nu trebuie să ne mire câtuși de puțin, ținând cont că încă din secolul al XIX-lea ni se păreau mult mai interesante tradițiile și obiceiurile străinilor: „Societatea noastră, din românească ce era, s-a streinizat în toate obiceiurile ei, încât a ajuns a nu mai scrie, nici vorbi, nici gândi românesce … am uitat toate tradiţiunile vechi cari împodobesc trecutul nostru. Aşa, dacă am întreba astăzi pe oricine: ce este un Mărţişor, desigur ar da din umere, zicându-ne: nu sciu!”  N. Gane, Încercări literare, 1873, text preluat de S. Fl. Marian în Sărbătorile la Români, Cîrnilegile, 1898)