Pui de OM

" O fi ușor de zămislit un pui de om când e dorit,
Dar cât de greu e să ți-l crești,să-l întărești,să-l șlefuiești,
Să știi că sub un fir de vânt nu se apleacă la pământ,
Sau chiar dacă s-ar apleca să știi că se va ridica.

E-așa frumos când e micuț,un îngeraș în legănuț,
Când vorba-ncepe să îngâne,când șade numai lângă tine
Cu mâinile pe după gât,când lumea lui ești tu și-atât,
Când zâmbetul îi prisosește și nici nu știe la ce crește.

E o comoară-ntre comori,cu primii lui doi dințișori,
Cu nasul cât un năsturel,gurița cât un mugurel,
Cu plete rare ,mătăsoase și cu fălcuțele pufoase,
Cu ochișori limpezi, mirați și-atât de des înlăcrimați.

Dar cât de greu când plânsul său va revărsa în plânsul tău,
Când vei simți ,printre suspine,durerea lui cum doare-n tine,
Când seva neodihnei tale va fi hrana odihnei sale
Și câtă veghe-al apăra de însăși inocența sa!

Mirosul lui de prunc curat,pe suflet îți va fi-ncrustat,
O să-l adormi la sân cântând,sau pe picioare legănând,
Va râde cu îngeri-n somn ,de parcă n-ar fi pui de om

Dar când va face primul pas va fi întâiul bun rămas,
Cu fiecare pas ce vine se va îndepărta de tine,
Cu fiecare clipă-n parte va fi c-o clipă mai departe,
Și-n orișice îmbrățișare va fi un strop de-ndepărtare.

Va fi acea IUBIRE pură ,neîntinată de măsură,
Izvor de har și de puteri,cea mai adâncă-ntre dureri,
Blagoslovită în rugi sfinte, stăpână-n suflet și în minte,
Balanța între rău și bine,cu mult mai tare decât tine.

Căci pruncul tău nu e al tău,e-un suflet dat de Dumnezeu,
Dar din Iubire spre Iubire, o jertfă mai presus de fire,
De treci prin Rai ,de treci prin Iad,să-l ocrotești cu-același drag
Până ți s-ancheiat zidirea...și-atunci ți-ai împlinit menirea! "

(Liliana Burac)