Tot ceea ce dăruieşti altuia, ţie îţi dăruieşti în realitate. Sigur că nu pentru asta îi dăruieşti. Dar, mai ales dacă te aventurezi să joci pe mai multe planuri, vei constata că, pentru a putea să dăruieşti cu aceeaşi ardoare în toate părţile, ai nevoie să fii în primul rând într-o relaţie foarte strânsă cu tine însuţi. Vei fi ca şi cum ai merge pe sârmă, şi orice tendinţă de a te îndrepta mai mult către o singură direcţie, te dezechilibrează. Te trezeşti că eşti iarăşi monogam.
Monogamia te face să trăieşti cu teama de a nu pierde ceea ce ai, poligamia cu teama de a nu te pierde pe tine însuţi. Orice relaţie ar trebui să fie un mijloc pentru un scop mai înalt, pentru atingerea unui ideal împreună, niciodată un scop în sine. Dacă intri într-o relaţie (sau mai multe) pentru că acesta e scopul tău, acea relaţie va muri, mai devreme sau mai târziu. Ca dovadă, rata divorţurilor care creşte şi tot creşte, încât oamenii aleg din ce în ce mai mult să nu se mai căsătorească.
Asta nu-i va scuti să se despartă iar şi iar, căutând mereu ceva, neştiind ce. Ajungând mereu să sufere. Pentru că indiferent dacă joacă pe un singur plan sau pe mai multe, nu joacă pentru celălalt, ci pentru ei înşişi. Garanţia succesului în orice relaţie nu stă în calităţile şi înzestrările celuilalt, ci în capacitatea fiecăruia de a reuşi să fie cât mai mult el însuşi. Probabil că atunci când ajungem să ne dăm seama de asta nici nu mai contează dacă ne iubim cu un singur om sau cu mai mulţi.
sursa http://puteredefemeie.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
părerea ta