Cum ar trebui să arate o dimineață care să îți asigure o zi bună:


Un om care se respectă, care nu trăiește doar pentru a munci, își acordă timp. Timpul pentru tine ar trebui să fie lucru sfânt. Primul lucru, dimineața, ar trebui să îți îndrepți atenția spre fizic, mental și spiritual. Numai începând prin a avea grijă de aceste laturi îți poți îndeplini restul obligațiilor așa cum trebuie.

Și, un alt lucru… În afară de propria persoană, familia sau persoana iubită, persoana de lângă tine ar trebui să fie la fel, mai importantă decât lucrul. Îi acorzi atenție dimineața sau o ignori și treci mai departe la lucrat?

Poate nu realizezi, dar felul în care te trezești dimineața sau ce anume faci când te trezești înainte de a merge la lucru, sunt aspecte care spun multe despre tine, sunt lucruri ce te definesc și arată care îți sunt prioritățile în viață.

  • Încearcă să te trezești singur, iar dacă nu poți, cel puțin renunță la obiceiul de a opri alarma și a adormi la loc. După ce sună alarma, tot timpul pe care ai impresia că îl vei mai dormi, nu va fi altceva decât timp pierdut.
  • Începe cu un duș, e cea mai eficientă metodă pentru a te asigura că ești complet treaz.
  • Nu îți pierde timpul cu știri (care nu fac altceva decât să te bombardeze cu informații negative) sau mailuri .
  • Citește/ascultă/vizualizează ceva care să te motiveze. Știai că dimineața mintea e mult mai receptivă? Așa că citatul potrivit poate face minuni, ținându-te motivat întreaga zi.
  • Ascultă muzică. Orice melodia care te face să te simți mai bine, te energizează sau te motivează.
  • Fii atent la gândurile care îți ocupă mintea la trezire. În loc să te trezești nervos că iar e dimineață, iar urmează o zi stresantă la lucru, plictisitoare acasă etc. , alege să te întrebi “ce pot face ca ziua de azi să fie mai buna”, “ce pot face azi pentru a fi cu un pas mai aproape de visul meu?”. Nu cred că mai consideri o pierdere de timp aceste întrebări dacă îți spun că și Benjamin Franklin acorda orele 5-7 a.m. întrebării “what good shall I do today?”.
  • Fii optimist și concentrează-te asupra lucrurilor bune care urmează să se întâmple azi. Iar dacă ți-e teamă de un eveniment, ai dubii, lucrurile în privința cărora îți faci griji vizualizează-le desfășurându-se în mod pozitiv, așa cum îți dorești tu. Eu mereu fac așa și funcționează.
  • Nu uita de lichide. Nu trebuie să bei neapărat apă, dar măcar o cafea sau un ceai. Poate că ești genul care sare peste micul de jun și vei zice că dacă nu ai mâncat nu ai după ce să bei apă. Bea pur și simplu pentru a-ți reface stocul. Sau ca să previi migrenele care au ajuns ceva la ordinea zilei.
  • Ideal ar fi să nu sari peste micul dejun. Dar, dacă nu ești genul care să poată mânca la trezire, măcar ia-ți la tine o gustare mai sănătoasă cum ar fi un fruct, sau niște biscuiți simpli (carbohidrații vor suplini faptul că poate nu ai dormit destul, iar zahărul va avea grijă ca glicemia ta să nu scadă prea mult și să te trezești apoi cu dureri de cap).
  • Foarte bine ar fi ca dimineața să poți include în programul tău și niște exerciții. Dar cum nu oricine e dispus să alerge sau să meargă la sală la 6-7 dimineața, mai există și alte variante pentru cei mai comozi sau mai grăbiți. Pur și simplu pune o melodie preferată și dansează. Îți spun din experiență, câteva minute de dans fac minuni, nu doar pentru corp, ci și pentru minte, te vor face mult mai încrezător. Iar un om care își începe ziua plin de încredere, e un om care va realiza multe. Dacă nici asta nu e pe placul tău, atunci alege să mergi pe jos până la seviciu/școală în loc să iei un mijloc de transport. Niciodată nu am fost așa de în formă ca în perioada în care mergeam pe jos zi de zi aproape o oră până la facultate.
  • Pentru cei interesați și de latura spirituală, nici meditația nu ar fi de neglijat la trezire. Iar dacă vrei să fii eficient și să combini meditația cu exercițiile fizice, eu îți sugerez să încerci Salutul Soarelui (pare complicat inițial, dar după câteva repetări vei vedea că e destul de simplu).
  • Adaugă un pic de culoare dimineții și vei adăuga culoare vieții. Nu știu de ce, dar am impresia că oamenii se tem de culori. Se înconjoară de culori șterse, tonuri de maro și-apoi se miră de ce viața lor e atât de monotonă. N-ar trebui să mai fie un secret pentru nimeni felul în care ne influențează culorile. Culoarea pe care o vedem imediat ce deschidem ochii contează foarte mult. O nuanță de roșu, oranj sau roz te energizează instantaneu. Așa că nu te teme și alege una dintre aceste culori pentru o pernă, o pătură, o lampă cu lumina roșie ar fii grozavă, niște perdele etc. Adaugă această culoare și la micul dejun. Alege un măr sau o portocală.
  • Și, nu în ultimul rand, acordă timp aspectului tău exterior (pentru asta va trebui să renunți la cele 15 minute în plus de somn). Îți place sau nu, adevărul e că aspectul fizic contează pentru că acesta e primul lucru pe care ceilalți îl observă la tine. Impresia pe care o faci e direct proporțională cu atenția pe care o acorzi corpului tău. Așa că, nu sări peste dușul de dimineață, nu purta aceleași haine toată săptămâna. Dacă vrei ca oamenii să te respecte, nu uita că mai întâi trebuie să îți respecți tu corpul și să ai grijă de el.

De ce e important să îți începi cu bine ziua?

Pentru că o zi începută prost e o zi care se termină prost. De ce? Pentru că se decansează anumite reacții în lanț care nu fac altceva decât să îți dea peste cap programul, să te enerveze înainte de a ajunge la lucru și astfel urmează o zi plină de anxietate și stres. O zi de calvar, în care nimic nu iese așa cum vrei, cum trebuie. O zi lipsita de productivitate.

De ce e important să te trezești mai devreme?

Pentru a nu fi în grabă. A nu face lucrurile mecanic/superficial sau a sări peste anumite lucruri. Eu una mereu mă trezeam cu o oră înaintea altora și nu mă simțeam niciodată presată de timp. Nu era nevoie să sar peste duș. Aveam timp cel puțin jumătate de oră să stau în fața oglinzii. Așa că, pentru mine, diminețile nu au fost nicicând o sursă de stres.
Dacă pentru tine sunt, dacă urăști diminețile, faptul că trebuie să te trezești devreme, înseamnă că ceva nu e așa cum trebuie, undeva faci o greșeală. Analizează-ți cu atenție diminețile și sesizează-o.
Despre cum să te trezești mai devreme poți citi aici:
Benefits of Rising Early, and How to Do It – Zen Habits
How to Become An Early Riser – Steve Pavlina
Doar pentru că se cheamă rutina de dimineață, nu înseamnă că trebuie să o faci mecanic. Nu te învăța să faci lucrurile mecanic doar pentru că fac parte din rutină, riști să te trezești într-o zi că ți-ai trăit întreaga viață în mod mecanic. Trăiește conștient fiecare moment. Bucură-te de fiecare clipă, fiecare lucru mărunt, de mirosul cafelei de dimineață sau al ceaiului, de aerul proaspăt și rece de afară, de fiecare strop de apă de la duș.
Chiar nu mai e nevoie să urăști diminețile. Nu trebuie decât să ții cont de lucrurile de mai sus și vei vedea că atitudinea ta față de acest moment al zilei se va schimba.

N-ai de ce să urăști diminețile, nu uita că o dimineață e întotdeauna un nou început. Începutul unei zile cu posibilități infinite.

Îți garantez că, dacă te vei trezi mai devreme, întreaga ta zi va fi cu mult mai bună. Încearcă doar câteva zile și te vei convinge singur! Sau, întreabă pe cineva care deja o face și, vei vedea că e adevărat.
Începe-ți ziua în mod corect și vei vedea cât de dramatic (în sens pozitiv) se va schimba viața ta în scurt timp. O zi începută în mod corect nu e altceva decât începutul unui drum spre o viață armonioasă și productivă.

sursa motivonti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

părerea ta