Trucuri care ne ajuta sa trecem peste momentele de cumpana


  1. “ Graba strica treaba! ” Nerabdarea este cea care ne conduce spre ceea ce numim  “alegere pripita”. Orice decizie importanta are nevoie de timp pentru a putea fi analizata din mai multe perspective pentru a evita, pe cat posibil, eventualele surprize sau dezamagiri. A reactiona impulsiv, dupa starea de moment, este cea mai mare greseala pe care o putem face atunci cand avem de facut o alegere.
  1. La polul opus nerabdarii se gaseste amanarea. Daca unii oameni strica treaba grabindu-se, altii nici nu ajung s-o desavarseasca pentru ca nu o incep niciodata. Sigur ca orice situatie de echilibru ne ofera un anume confort, de dragul caruia putem renunta la a face alegerea si ajungem sa o amanam la infinit. Echilibrul acela poate fi chiar capcana spre cea mai dezolanta istorie de viata, cu puternica incarcatura de ranchiuna si nefericire. Amanand alegerile importante, ne amanam propria viata.
  1. Compromisul… minunata inventie a timpurilor moderne. Am fi in stare sa facem orice compromis,  numai sa nu renuntam la el. Mirajul beneficiului imediat ne poate face sa alegem calea mai scurta sau mai sigura. Intr-o alegere corecta, balanta nu trebuie sa se incline in favoarea alegerii mai simple ci a celei care rezoneaza mai puternic cu dorintele din inima noastra.
  1. In fata unei alegeri importante vocea nostra interioara ne transmite mesaje contradictorii, care ne fac sa devenim confuzi si epuizati inainte de a alege. Cum ne dam seama care rezoneaza mai puternic cu dorintele din inima noatra? Simplu. Ce simti cand te vezi in fiecare situatie pe care o presupune luarea fiecarei decizii in parte? Emotiile sunt ghidul tau de baza. Ele contin cheia unei alegeri corecte. Te simti fericit cand te imaginezi in situatia respectiva? Aceea e alegerea corecta. Sau fara a face acea alegere, mai poti fi fericit/a? Daca stii asta, stii tot ce ai nevoie pentru a alege corect.
  1. Epuizarea de care aminteam mai sus ne poate conduce spre situatii in care sa alegem doar de dragul de a concluziona. Am obosit sa ne gandim care este varianta ideala pentru noi si renuntam. Chiar daca ceea ce alegem nu este ceea ce ne dorim de fapt. Resemnarea nu este pentru cei care cauta sa faca alegerile cele mai potrivite pentru ei. Cei care recurg la resemnare traiesc viata altora, chiar daca nu isi dau seama.
  1. Neasumarea unei alegeri facute si lipsa responsabilitatii are legatura cu faptul ca inainte de a face alegerea am omis sa calculam consecintele care pot deriva din aceasta. A calcula cat mai exact toate posibilele consecinte, pozitive si negative, nu le va elimina, dar ne va pregati pentru ele si vom stii caror riscuri ne supunem in ambele cazuri.
  1. Cine ma influenteaza si in ce mod  in luarea alegerii? Lipsa dorintei sau manipularea celor din prejma noastra cu privire la alegerea pe care o cumpanim este o alta capcana in care putem pica in momentele decisive. Daca este un moment decisiv pentru mine, de  ce sa aleg dupa dorinta celorlalti? Simpla intrebarea, ceva mai greu raspunsul…
  1. Necunoscutul sperie. O alegere importanta implica deseori si o doza de necunoscut, iar necunoscutul genereaza nesiguranta si frica. Ideal ar fi sa ne dam seama care este limita acceptabila a fricii care poate exista, in doze firesti, in momentele de cumpana.

Intrebari pe care sa ti le pui atunci cand esti intr-un moment de cumpana
  1. Este necesar sa fac o alegere?
  2. De ce?
  3. Care sunt optiunile alegerilor mele?
  4. Care sunt avantajele si dezavantajele fiecarei alegeri in parte?
  5. Care sunt consecintele pozitive si negative care deriva din alegerile mele?
  6. Ce directie indica busola din inima mea?
  7. Cum ma simt in fiecare situatie in parte?
  8. Am suficient curaj sa imi asum controlul asupra propriei vieti?
  9. Vreau sa traiesc fericit/a in ochii celorlalti sau in inima mea?
  10. Pot trai implinit/a si impacat/a daca renunt la aceasta alegere?
sursa internet

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

părerea ta