|
cadou, imagine de pe szaffinafuszerkonyhaja.blogspot.com, dezvoltare personala, oboseala, ganduri, viata are gust, viata generoasa, norocosi, oameni norocosi |
De
câteva ori mi s-a întâmplat să mă gândesc că viaţa nu e la fel de
generoasă cu toţi. Sunt multe cazuri de persoane care deşi au avut
ocazia să evolueze, probleme şi grijile i-au depăşit, au ajuns să se plângă, să
se mulţumească cu ce au şi, mai mult să nu mai facă nimic decât să-şi accepte
soarta "crudă" în care se află, aşteptând ajutor de la cei din
jur...Şi ...Cei mai norocoşi, cei care se "luptă zi de zi să treacă prin
diferite "încercări", cei care sănătoşi fiind, se bucură de
munca lor, de ideile şi pasiunile lor, îşi doresc din răsputeri să -şi
depăşească condiţia....Unii au "găsit secretul", şi putem să vedem
"dinafară" că au parte de o gramadă de lucruri frumoase, la
care aspirăm şi noi "norocoşii de rând" iar alţii încă se mai
zbat pentru a le avea dar cel mai important de subliniat e că nu ne dăm
bătuţi...
Nu ne este de ajutor să facem comparaţii deşi poate uneori tindem
Sunt momente când cad într-o uşoară
depresie văzând că mulţi prieteni de vârsta mea au deja maşina lor, au bani,
sunt fericiţi, pleacă în excursii prin fel şi fel de locuri. Pe scurt – au o
viaţă perfectă ! În momentele acelea când obosela şi orele de muncă s-au
înmulţit, când nu mai şti cu ce să mai începi ca să duci la bun sfârşit,
am impresia că nu o să pot ajunge niciodată să am toate lucrurile la care
visez. Mi se pare că am un drum prea lung de parcurs sau că mă depăşesc
lucrurile la care m-am "înhămat".
Totuşi, pentru că sunt printre cei
"norocoşi, cei din jur, atitudinea mea pozitivă faţă de lucruri, oameni şi
trăiri mă ajută şi reuşesc să îmi revin din starea de pesimism, încerc să
înfrunt situaţia: nu e vina nimănui pentru ce mi se întâmplă iar dacă vreau să
am ceva trebuie să muncesc pentru el. Avantajul în situaţia mea e că sunt
sigură că voi şti să apreciez mult mai bine valoarea fiecărui lucru pentru care
am luptat. Mă gândesc că în general fiecare dintre noi plăteşte pentru orice
îşi doreşte sub o formă sau altă...Nimic nu e gratuit.
Ce să faci când eşti copleşit
Când o să ajugi
să fi atât de obosit şi sătul de toate şi să îţi spui "Nu e corect!":
- Scrie pe o foaie tot ce îţi
trece prin minte – te ajută să te descarc
- Găseşte o cale de a
transforma toate sentimentele negative în motivaţie.
- Nu îţi pierde încrederea în
tine.
- Ieşi din oraşul aglomerat în
care te afli măcar o jumătate de zi iar când te întorci,
- Ambiţionează-te să ieşi din
situaţia asta cât mai repede.